Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VÂRTEJ DE APA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 72 pentru VÂRTEJ DE APA.

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

... Ș-în sat focul a scăzut: „Dragă puiule, băiete, Trage-ți mâna din cel joc Ce se-ntoarce lângă foc, Ș-ochii de la cele fete, Cu ochi mari, făr' de noroc. Vin' la mine, voinicele, Că eu noaptea ți-oi cânta, Ca pe-o floare te-oi căta, De diochi, de soarte rele, Și de șerpi te-oi descânta. Vai! din ziua cea de vară Când, prin luncă rătăcit, Cântai Doina de iubit, Cu-a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! Adă-mi fața ta voioasă Ș-ai tăi ochi de dismierdat, Că mă jur în ceas curat Să-ți torc haine de matasă, Haine mândre de-mpărat. Vârcolacul se lățește Sus, pe lună, ca un nor [2] , Vin' ca paserea-ntr-un zbor Pân' ce viața-mi se sfârșește Ca și ... ta aripă Candela de pe mormânt, Unde zac moaște de sfânt, Când înconjuri într-o clipă De trei ori acest pământ! Vin' ca-n ceasul de urgie Când zbori noaptea blestemând, Ca să-mi faci tu pe-al meu gând, Că de ...

 

Emil Gârleanu - Calul

... pământul sub copitele lui, simțea că i se aprinde ceva înăuntru, că ochii îi ard și că limba îl frige; trupul îi era numai o apă, gura — numai o spumă de sânge. Iar în fuga nebună, ierburile îl biciuiau și i se încolăceau ca șerpii de picioare. De la o vreme se simți sleit de puteri și se opri. Un nechezat parcă îl chemă dincotrova; dar când văzu că dușmanul e tot pe spatele lui, că-i smuncește frâul tot ... încet, purtându-și stăpânul . Apoi plecă pe drumuri lungi, prin locuri străine și depărtate. L-au necăjit îndelung până să-l învețe cu viața înfrânată de zăbală și pinten. Când s-a dezmeticit bine-bine, era de mult deprins cu șaua și știa chiar ceasul de dimineață la care pornea înspre câmp ca să-și poarte călărețul, prin fața regimentului, în văzul sutelor de cai ce stăteau nemișcați la strigătul goarnei, ca și oamenii de pe ei. Și nu mai putea de mulțumire când, după alergările prin vânt și ploaie, se întorcea în grajdul în care îl aștepta nutrețul. După câțiva ani porni la un drum mai ... încărcat

 

Panait Cerna - În peșteră

... Panait Cerna - În peşteră În peșteră de Panait Cerna De pe tavane-ntunecate, Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat – Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lacrimare, În loc s-o surpe, - o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat ... ele Și-aproape izbucnim în cânt. Un suflet tânăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer – Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de

 

George Coșbuc - Vântoasele

... stat Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată. Așa din vorbă așezată Gemu cu glasul înfundat; Apoi cu mâinile-amândouă Și-a rupt cămașa de pe el — Flăcăii spun, dar nu la fel; Dar drept e cum vă spun eu vouă. Că vâjâia vârtej de vânt, Pe când vorbeau: plecase răul! Și undele-nghițind flăcăul L-au ridicat de pe pământ. Și se făcu-n văzduh roșeață Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut — Băiatul meu era pierdut Când s-a mai ... Ce-a fost apoi, pământul știe; Dar spui ce-am auzit și eu — Că l-au văzut fugind orbește Se jură vameșul, de-i ceri, Și doar el nu-i copil de ieri Să nu-nțeleagă ce vorbește! —„Venea ca un nebun spre rău. Din jos de pod! Și cu mirare Eu stam să văd ce gânduri are, Că-n vad e apa până-n brâu. Pe mal s-a desculțat ... Cu văduva din cas-aceea. Dar eu nici nu cunosc femeia — Și-a fost apoi, că nici n-am vrut Să știu de ea. Și-am stat întruna. Am stat ...

 

Alecu Donici - Vulturul și paingul

... Alecu Donici - Vulturul şi paingul Vulturul și paingul de Alecu Donici Prin nouri, vulturul, spre muntele Ceahlău Întinse zborul său. Pe cea mai naltă stâncă a lui, el se așează Și lumea ... la înălțimea lumei, Pe unde nimene a fi n-au cutezat! Aceste vulturul rostește bucuros. — Da' știi, prietene, că ești lăudăros! Paingul de pe mușchi atunce îi răspunde. Dar uită-te de vezi: și eu sunt oare unde? Se uită vulturul și vede, înadins, Paingul lângă el, cum mreaja a întins. — De unde te-ai luat? Întreabă el mirat. Și cum te-ai târâit? — Să-ți spun adevărat, Paingul au răspuns, Pe coadă-ți am venit ... aș fi îndrăznit, Iar de acum nu am de tine trebuință. Aici, statornica să-mi fac vreau locuință!... El bine n-au sfârșit și un vârtej de vânt, Cu mreaja lui cu tot, îl suflă la pământ. Cum socotiți și dumneavoastră; Dar eu gândesc că-n lumea noastră, Sunt mulți asemene ca ...

 

Vasile Alecsandri - Răzbunarea lui Statu-Palmă

... flori pline, Câte paseri, vii, măiestre, șoimi și pajuri năzdrăvane, Păuni mândri, fulgi de soare, dulci minuni aeriane, Câți lei, pardoși, căprioare, cerbi cu coarnele de aur, Cuiburi de privighetoare, cuiburi scumpe de balaur, Frunzi și fructe, umbra dulce și codreana armonie, Toate-ar fi a Trestianei, de-ar vroi a mea să fie!“    â€žA ta!“ strigă Sfarmă-Peatră, în văzduh făcând un salt Ș-apucând ... pept, gură la gură, ochi în ochi duios privind, Se duceau, păreche dulce, ca prin vis călătorind.    Urlă-n vaiet urieșii!... Amândoi, cuprinși deodată În vârtej de nebunie, se fac Dunăre turbată S-în văzduh încep s-arunce, împroșcând ca doi vulcani, Cei mai groși stejari din codri, cei mai zdraveni bolovani ... Statu-Palmă-Barba-Cot este un personagiu fantastic din cei mai originali cari se găsesc în povești. El e un pitic monstruos, având satura mică de o palmă și barba lungă de un cot. Locuința lui este într-un vârf de plop; iar când se coboară din acel copac, el încalecă pe un iepure schiop, de ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim!" Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pân' la gleznișoare, Pân' la pulpișoare. Iar ea, vai de ea! Nici că mai râdea, Ci mereu zicea: ,,Manole, Manole, Meștere Manole! Ajungă-ți de șagă, Că nu-i bună, dragă. Manole, Manole, Meștere Manole! Zidul rău mă strânge, Trupușoru-mi frânge!" Iar Manea tăcea Și mereu zidea. Zidul se ... plânge, Copilașu-mi frânge, Viața mi se stinge!" Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochii-i se-nvelea, Lumea se-ntorcea, Norii se-nvârtea, Și de pe grindiș, De pe coperiș, Mort bietul cădea! Iar unde cădea, Ce se mai făcea? O fântâna lină, Cu apa puțină, Cu apă sărată Cu lacrimi udată! ↑ După cronicile Țării Românești, Radul Negru voievod domnea dincolo de Carpați, pre Almas și pe Făgăraș, ridicatu-s-au de acolo cu toată casa lui și mult norod și pogorându-se pe apa Dâmboviței început-a a face țară nouă. Întâi a ... cu gura, șapte ani

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... să-ți grăiescâ€�. Și iată că dintre stânci O roată au și sărit, Pe care într-un picior Norocul venea spre el, Repede ca un vârtej De mai că nu l-au stropșit, Și zicea: “Ce vrei să-ți dau, Comorile de sub munți, Sau să te fac împărat? Căci eu nu pot s-aleg Cine-i bun și cine-i rău, Și demn de al meu dar, Pentru că m-am născut orb; Însă uneori fac haz Să ajut pe nătărăiâ€�... Iar Bogdan i-au răspuns lui: “Eu ... la piept pân’ l-au frânt, Cu dinții au rupt din el Și l-au fărâmat bucăți. Așadar, viforul rău, Văzându-se frânt și rumpt De eroul moldovean, S-au prefăcut în vârtej, Și sorbind nisip din câmp L-au răsucit pân’ la cer, Și de-acolo vâjiind Au vărsat asupra lui Nisipul din al său sân, Ca să-l îngroape de viu; Dar neobositul cal În trei copce s-au izbit, Și cu pieptul răzbătând Prin vârtejul colburos, Au scos pe al său stăpân Din nămolul ... Mai opintește puțin Pân’ la muntele ce văd, Și acolo te-oi lăsa Bine să te odihnești Și ți-oi da din al meu coif Apă ...

 

George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme

... se facă Picerele tale, făptură buimacă. Plesni-ți-ar timpanul, Să n-auzi când trece traivanul. Să uiți la cetanii tipicul Și psalmii în zi de Crăciun. Să n-ai după masă tutun. Să-ți pută buricul. Vedea-te-aș în vreo fițuică Pus cu litere de-o șchioapă. Curge-ți-ar pe-o nară țuică, Pe cealaltă numai apă. Lăuda-te-ar Bogdan-Duică Și pupa-te-ar Popa Iapă! Răstoarne-se cerul, să-ți cadă-mprejur Tăria sfărmată în cioburi de-azur. Pornească-se vântul, când somnul începe, La cap să-ți necheze o mie de iepe. Stihia, deasupra, să macine-n gușe Ninsori de funingini și ploi de cenușe. Să latre la tine, căzut în noroi, Zăvozii furtunii cu coada vulvoi. La urmă și munții, sculați în picioare, Cu labele-n șolduri pornind ... Să aibă și-o muscă-necată Și stropi de negreală zvârlind pe hârtie, Penița crăcită să nu vrea să scrie. Un dinte să-ți crească, de cremene lungă Întors către lume să-mpungă, Iar altul, de ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip ... sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce ... i plesnește prin cap lui Aghiuță? pune o roată la mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej ...

 

Nicolae Gane - Stejarul din Borzești

... ce se apropia, în timp ce micul Gheorghie în brațele văzduhului se gândea la cei ce-s spânzurați aievea, deodată se văzu o ceată nenumărată de adevărați tătari venind în goana mare a cailor spre dânșii și-atunci... vai!... toți copiii, cuprinși de groază, apucară la fugă care-ncotro, uitând pe micul Gheorghie, care atârnat de creanga stejarului, zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste toată țara, începu viața grea și anevoioasă, tot în războaie și osteneli [2] , căci țara, fiind bogată ... aprig de soi moldovenesc [3] și alerga ca un fulger la toate punctele

 

   Următoarele >>>